Cum am (re)inceput sa mananc micul dejun

De cand ma stiu eu am dat skip la micul dejun. Cat am fost mica nu am stiut cum sa ma fofilez si sa nu mananc ce mi se punea in farfurie, fara ca parinti/bunicii sa ma prinda. In liceu nu ma mai supraveghea nimeni, asa ca nu am mai avut niciun fel de stres. Tot prin liceu, printr-a doisprezecea, mi-am creat rutina distructiva “cafeaua si tigara” si aveam zile (din ce in ce mai multe) in care ajungeam sa mananc prima oara pe la pranz, sau poate chiar si mai tarziu. Cand am vrut sa scap de tigara matinala am realizat ca nu prea mai pot, obisnuinta lasase locul dependentei. Surprinzator, daca nu eram acasa, ci cazata pe la vreun hotel, mancam constiincioasa absolut tot ce puneam in farfurie la micul dejun. Cum reveneam acasa insa, lucrurile reveneau pe fagasul “normal”.

Prin vara lui 2008 am renuntat la tigari, cu toate astea nu le-am inlocuit cu atat de necesarul mic dejun. Au urmat doi ani de pierzanie, intre 2012 si 2014, in care mi-am reluat obiceiul asta nenorocit, insa din aprilie 2014 nu m-am mai atins de vreo tigara. Dar micul dejun tot missing in action a fost. Desi am incercat de multe ori sa imi pregatesc ceva, sa imi pun si eu ceva in farfurie si sa mananc alaturi de copii, cu exceptia weekendurilor cand tineam mortis sa stam cu totii la masa, atat la micul dejun cat si la pranz sau la cina, mai mereu aparea ceva si ma deturna. Si terminam prin a manca pe apucate, in picioare, pe fuga, eventual resturile copiilor, fara sa imi dau seama ce si cat mananc, cat de bine/rau este (bine nu era cu siguranta!). Haos si talmes-balmes in stomacul meu cu toate problemele de rigoare.

Am reusit sa pun ordine in stilul meu de a manca abia acum, de aproape un an de zile, de cand am intrat in program la Revvolution si am zilnic in fata ochilor, printat pe o foaie A4, meniul meu saptamanal, cu trei mese si doua gustari. Altfel spus nu e niciun secret major, doar un om misto de tot (Tania Fantana) care nu numai ca a reusit sa gaseasca luna de luna niste combinatii culinare care sa imi placa si sa se potriveasca si cu lista de alimente de evitat, dar mi-a oferit si acea structura pe care sa o respect zilnic. Rezultatul este ca acum, daca sar in vreo dimineata micul dejun (si mi se mai intampla asta uneori), am senzatia ca am pierdut ceva cu adevarat important pe ziua respectiva.

Cam asa arata cateva variante de mic dejun pentru mine. Stiu ca nu par foarte apetisante, insa va asigur ca sunt tare gustoase, cel putin pentru mine. Nu am timp sa le bibilesc mai mult decat felul in care apar ele prezentate, asta conteaza mai putin in ceea ce ma priveste :).

Asa ca, desi nu mi-as fi imaginat atatia amar de ani, lucrurile chiar sunt simple. Uneori nu ai nevoie decat de cineva, altcineva decat propria-ti persoana, care sa iti faca ordine prin program si sa iti dea acel branci necesar sa te urnesti si sa schimbi starea de fapt.

Daca reusesc sa ma obisnuiesc sa beau si cate doi litri de apa pe zi, ma pot considera fericita 🙂